Majoritatea tinerilor care ies de pe băncile şcolilor şi universităţilor este în esenţă lipsită de cele mai elementare cunoştinţe şi capacităţi pe care odată şcoala şi universitatea le transmitea. Aceşti tineri nu au pierdut numai capacitatea de a se exprima corect în scris, ci şi arta cuvîntului, mai precis capacitatea de a ţine un discurs articulat, inteligibil, care să crească cunoştinţele celui care ascultă, avertizează într-un editorial ziarul italian La Stampa.
Aceşti tineri şi-au pierdut şi capacitatea de a se concentra, de a ‘’suferi’’ deasupra unei probleme dificile. Fac permanent erori logice şi semantice, deoarece cred că conceptele sînt vagi şi interschimbabile, că un segment este un ‘’beţigaş’’, după cum spunea un matematician. Banalizează tot ceea ce nu reuşesc să înţeleagă.
Adesea incapabili de autoevaluare, sînt sincer uimiţi dacă un profesor universitar îi pune în faţa ignoranţei lor. Sînt antrenaţi să treacă teste şi să execute instruiri, dar nu şi să stăpînească o materie, o disciplină, un domeniu al cunoaşterii. Uită în cîţiva ani tot ceea ce au învăţat în cadrul matematico-ştiinţific şi într-adevăr universitatea este constrînsă să ţină cursuri de ‘’tabula rasa’’ pentru a reexplica concepte matematice care se învaţă la 12 ani. La un an după ce au dat un examen nu-şi mai amintesc practic nimic despre ceea ce ştiau în momentul susţinerii examenului. Sînt convinşi că totul se poate găsi pe Internet şi aproape nimic nu trebuie memorat - una dintre cele mai catastrofale idei din aceşti ani şi pentru că memoria noastră, organizarea noastră mintală este primul rezervor al creativităţii.
Desigur că în mijlocul acestui faliment cognitiv există şi unele capacităţi noi: un tînăr de astăzi, poate tocmai pentru că nu este capabil să se concentreze, reuşeşte să facă aproape simultan cinci sau şase lucruri. Înţelege din zbor cum funcţionează un nou obiect tehnologic, dar nu are nici cea mai mică idee despre cum este alcătuit acesta în interior. Se mişcă ca un zeu în ‘’mare magnum’’ a reţelei, dar adesea nu recunoaşte erorile grosolane şi nici informaţiile-gunoi. Foloseşte bancomatul, trimite mesaje, ştie să-şi procure un bilet electronic, o rezervare via Internet. Descarcă muzică şi stăpîneşte CD-urile. Bate lumea în lung şi lat şi are o mare uşurinţă în relaţiile şi viaţa de grup. Este rapid, stabileşte legături şi asociaţii din zbor, învaţă repede, copiază şi selectează vertiginos.
Cu toate acestea, problema nu este dacă capacităţile pierdute sînt mai numeroase decît cele cîştigate, ci dacă ceea ce s-a pierdut e puţin important, aşa cum susţin mulţi pedagogi sau, în schimb, reprezintă un handicap foarte grav, care apasă ca o povară şi o condamnare asupra generaţiilor tinere. Este un handicap tragic, crede La Stampa, de care nu tinerii sînt vinovaţi. Lor li se poate reproşa cel mult că s-au lăsat atît de uşor amăgiţi /şi adulaţi!/ de o generaţie de adulţi care s-a prefăcut că-i ajută şi îi înţelege, dar în realitate a pregătit pentru ei o stare de dependenţă şi adesea de nefericire şi dezorientare.
Generaţia care are astăzi între 50-70 de ani poartă responsabilitatea de a fi crescut o generaţie de tineri cărora, în limitele posibilităţilor economice ale fiecărei familii, nu le-a fost interzis nimic şi li s-a cerut foarte puţin, care a fost lăsată să creadă, tot oferindu-i-se ajutoare generoase şi sprijin de orice fel, că are o instruire, acolo unde în multe cazuri există numai o superficialitate incorectă. Acum realitatea cere socoteală. Cei care au avut o bună instruire reuşesc, deşi nu întotdeauna, cei care nu o au reuşesc numai dacă sînt copiii unor părinţi bogaţi, puternici sau bine inseraţi. Toţi ceilalţi au în faţă numai două drumuri: să accepte munca, mai ales manuală, care astăzi atrage numai imigranţii, sau să înceapă un lung parcurs de mici joburi nemanuale, dar precare, sub umbrela protectoare a aceloraşi părinţi care timp de decenii au sărbătorit sfîrşitul şcolilor de elită.
Este un adevărat paradox al istoriei faptul că, plecată de la ideea de a include masele pînă atunci excluse de la educaţie, generaţia lui ’68 a dat şah mat tocmai celor pe care spunea că vrea să-i ajute. Şcoala facilă s-a întors în primul rînd împotriva celor pe care vroia să-i servească: un subtil rasism de clasă trebuie că i-a făcut să creadă pe mulţi intelectuali şi politicieni că ‘’masele populare’’ nu ar fi la înălţimea unei pregătiri adevărate, fără a-şi da seama că şcoala fără calitate, la edificarea căreia au contribuit prejudecăţile lor, îi va penaliza în primul rînd pe cei mai slabi, pe cei pentru care o şcoală care îşi ia rolul în serios este una din puţinele şanse de promovare socială.
Poate că în acest punct ar trebui pusă întrebarea dacă nu e cazul să se reînceapă de la prima clasă elementară, pentru a se preda ceva care, puţin cîte puţin, în circa 20 de ani, să-i ridice pe tineri din prăpastia cognitivă în care au fost aruncaţi, conchide La Stampa.
Articol preluat de pe site-ul: www.ziarulfaclia.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu