După Anul Nou, marea schimbare a apărut: visul meu, prin care mi-am descoperit dorul după un băiat, un prieten. Am mai descoperit şi o bucurie sufletească sub exteriorul meu vesel şi superficial.Uneori, eram tăcută. Acum trăiesc doar pentru Peter, deoarece tot ce se va întâmpla cu mine depinde, mai ales, de el.
Noaptea, mă intind în pat, după ce îmi termin rugăciunile, rostind bucuroasă cuvintele: ”Mulţumesc, Doamne, pentru tot ce este bun, drag şi frumos!”. Mă gândesc să mă ascund, sănătatea şi întreaga mea fiinţă, dragostea lui Peter(care este încă atât de nouă şi fragilă şi pe care niciunul din noi nu îndrăzneşte să o mărturisească cu voce tare), viitorul, fericirea şi iubirea, întreaga lume, natură şi minunata frumuseţe care ne înconjoară.
În asemenea momente, nu mă pot gândi la suferinţă, ci la frumuseţea care încă rămâne. Aici,eu şi mama gândim total diferit. Sfatul ei în faţa melancoliei este să te gândeşti la toată suferinţa din lume şi să fii mulţumit că nu faci parte din ea. Sfatul meu este să te duci undeva,la ţară, să te bucuri de soare şi de tot ce are natura de oferit. Să ieşi afară şi să îţi recapeţi bucuria. Să te gândeşti la toată frumuseţea care te înconjoară şi să fii fericit.
Nu cred că sfatul mamei poate fi corect, pentru că ce se presupune că trebuie să faci dacă devii parte a suferinţei? Ai fi complet pierdut. Pe de altă parte, frumuseţea rămâne, chiar şi la necaz. Dacă o vei căuta, vei descoperi mai multă fericire. O persoană veselă îi face şi pe ceilalţi fericiţi. O persoană care are curaj şi credinţă, nu va muri niciodată în suferinţă!
A ta, Ana M. Frank
Miercuri, 8 martie 1944
Eu şi Margot ne scriem bileţele, doar ca să ne distrăm,desigur.
Ana: E ciudat, dar tot ce pot să îmi amintesc este ce s-a întâmplat a doua zi. De exemplu, mi-l amintesc pe domnul Dussel, cum sforăia puternic noaptea trecută(acum este ora 2.45 miercuri, după-amiază şi domnul Dussel iar sforăie, ceea ce mă enervează, bineînţeles.).Când a trebuit să folosesc candriul, am făcut intenţionat mai mult zgomot,ca să opresc sforăitul.
Margot: Ce ţi se pare mai bine, sforăitul sau răsuflarea?
Ana: Sforăitul este mai bun, pentru că îl poţi opri când faci zgomot, fără să trezeşti persoana în cauză.
Ceea ce nu i-am scris lui Margot, dar îţi voi mărturisi ţie, dragă Kitty, este că încă îl visez pe Peter. Ultima dată când l-am visat, patinam chiar aici în camera noastră de zi cu băiatul acela mic de la patinoarul Apollo. El era cu sora lui, care purta întotdeauna aceeaşi rochie albastră. M-am prezentat şi l-am întrebat care era numele lui. Era Peter. În visul meu, mă întrebam câte persoane cunosc cu numele de Peter!
Apoi, am visat că stăteam în camera lui Peter, privindu-ne unul pe altul. I-am spus ceva, m-a sărutat, însă mi-a zis că el nu mă iubeşte atât de mult şi că nu ar trebui să mai flirtez cu el. Cu o voce disperată i-am spus: ”Eu nu flirtez, Peter!”.
Când m-am trezit, m-am bucurat că Peter nu spusese asta până la urmă.
Noaptea trecută, am visat că ne sărutam, dar obrajii lui Peter nu erau atât de fini pe cât păreau. Semănau cu obrajii tatei, obrajii unui bărbat care deja se bărbiereşte.
Vineri, 10 martie 1944
Dragă Kitty,
Proverbul “O nenorocire nu vine niciodată singură” se aplică foarte bine zilei de azi. Chiar Peter a spus-o. Lasă-mă să îţi povestesc toate lucrurile îngrozitoare care s-au întâmplat.
Mai întâi, Miep se simte rău, ca urmare a nunţii de ieri a lui Henk şi Aagje. A răcit în Westerkerk. Apoi, domnul Kleiman nu s-a mai întors la serviciu de când stomacul lui a început din nou să sângereze, aşa că Bep a trebuit să se descurce singuă. În al treilea rând, poliţia a arestat un bărbat(al cărui nume nu îl voi scrie). Este îngrozitor atât pentru el, cât şi pentru noi, deoarece el ne aducea cartofi, unt şi gem. Domnul M, după cum l-am numit, are cinci copii mai mici de 13 ani şi unul pe cale să se nască.
Noaptea trecută,am avut o altă experienţă de groază. Cinam, când deodată, cineva a ciocănit în peretele următoarei uşi. Pentru restul cinei, toţi am fost agitaţi şi îngrijoraţi.
Mai târziu, nu am mai avut niciun chef să scriu ce se întâmplă aici. Am fost mai mult închisă în mine. Nu mă înţelege greşit. Îmi pare foarte rău de ce i s-a întâmplat săracului domn M, care era un om bun la suflet, dar nu mai este destul spaţiu pentru el în jurnalul meu.
Marţi, miercuri şi joi am stat în camera lui Peter de la ora 4:30 până la ora 5:15. Ne-am făcut temele la franceză şi am stat la taclale despre tot felul de lucruri. Abia aştept ora aceea, mai ales deoarece cred că Peter se va bucura la fel de mult ca mine să mă vadă.
Cu drag, Ana M. Frank
Sâmbătă, 11 martie 1944
Dragă Kitty,
Nu am mai stat jos până acum. Am tot urcat şi coborât scările. Îmi place să vorbesc cu Peter, dar întotdeauna îmi este frică să nu fiu o bătaie de cap. Mi-a povestit despre trecutul lui, părinţii lui şi despre el, dar nu este suficient şi la fiecare 5 minute, mă întreb de ce vreau să aflu mai mult. El credea că sunt o adevărată povară şi sentimentul era reciproc. Eu m-am răzgândit, dar de unde să ştiu dacă şi el a făcut la fel? Cred că s-a răzgândit, dar asta nu înseamnă neapărat că trebuie să devenim cei mai buni prieteni, deşi aşa ne-am face timpul mult mai plăcut.Dar nu o să las asta să mă înebunească. Petrec destul timp gândindu-mă la el şi nu e nevoie să te împovărez şi pe tine, doar pentru că sufăr eu atât de mult.
Duminică,12 martie 1944
Dragă Kitty,
Lucrurile devin tot mai ciudate pe zi ce trece.
Peter nu s-a mai uitat la mine de ieri. Se comportă de parcă ar fi supărat pe mine. Fac tot posibilul să nu îl hărţuiesc şi să vorbesc cât mai puţin cu el, chiar dacă nu este deloc uşor! Ce se întâmplă, de ce mă îndepărtează de el pentru un minut şi apoi se întoarce repede la mine? Probabil îmi imaginez lucrurile mai rele decât sunt în realitate. Probabil că şi el are toane şi mâine o să fie totul bine din nou.
Mă chinui foarte tare să păstrez o aparenţă normală când sunt atât de tristă. Trebuie să vorbesc, să ajut la treburile casnice, să stau cu ceilalţi şi mai presus de toate să mă port frumos! Cel mai mult, îmi lipsesc ieşirile şi locul unde puteam să stau singură cât îmi doream! Cred că încep să amestec totul, Kitty, dar apoi sunt în faţa unei alte confuzii: pe de-o parte, sunt aproape nebună după el, d-abia pot să stau în aceeaşi cameră cu el şi să nu îl privesc, dar pe de altă parte, mă întreb de ce trebuie să îmi pese mie atât de mult de el şi de ce nu pot să fiu calmă iar!
Zi şi noapte, în fiecare oră îmi pun aceleaşi întrebări: I-ai acordat suficient timp pentru el? Ai petrecut prea mult timp sus? Vorbeşti prea mult despre subiecte serioase şi el nu este încă pregătit pentru asta? Poate chiar nu te place? A fost doar în imaginaţia ta? Dar atunci, de ce ţi-a povestit atâtea despre el? Regretă că a făcut asta? Şi multe altele.
Ieri după-amiază am fost atât de afectată de veştile triste de afară că m-am întins pe canapea pentru un pui de somn. Tot ce îmi doream era să dorm şi să nu mă gândesc la nimic. Am dormit până la ora 4, dar apoi a trebuit să mă duc dincolo. Nu era uşor să răspund tuturor întrebărilor mamei şi să inventez o scuză să îi explic tatei somnul meu. Le-am spus că mă doare capul, ceea ce nu era o minciună.
Oameni normali, fete normale, adolescenţi ca şi mine ar crede că sunt puţin interiorizată cu propria durere. Dar asta este. Mă confesez doar faţa de tine, restul timpului mă comport normal ca să evit intrebările şi să nu mă enervez.
Margot este foarte drăguţă cu mine şi vrea ca eu să am încredere în ea, dar nu pot să îi spun ei totul. Mă ia prea în serios şi petrece prea mult timp gândindu-se la sora ei ţăcănită, uitându-se la mine de la o distanţă foarte mică oricând mă întreb : ”Se preface sau vorbeşte serios?”
Asta se întâmplă pentru că suntem tot timpul împreună. Nu aş vrea ca persoana în care am încredere să fie în preajma mea oricând.. Când îmi voi regăsi pacea interioară?
Cu drag, Ana
Marţi,14 martie 1944
S-ar putea să fie amuzant pentru tine(deşi pentru mine nu este) ceea ce vom mânca azi. Menajera munceşte jos aşa că, pentru moment, stau la masa acoperită cu linoleum a familiei van Daan cu un şerveţel stropit cu un parfum puternic. Probabil nu ai nici cea mai mică idee despre ce vorbesc, asa că lasă-mă să-ţi povestesc de la început. Oamenii care ne ajutau pe noi cu tichete de masă au fost arestaţi, aşa că avem doar o raţie de cinci cartele de pe piaţa neagră, fără cupoane, fără grăsimi, fără ulei. Deoarece Miep şi domnul Kleiman sunt iar bolnavi, Bep nu reuşeşte să facă cumpărăturile. Mâncarea este mizerabilă, aşa ca noi până mâine nu vom avea nimic de mâncare. Nu putem să mai mâncăm cartofi cruzi la micul dejun(ceea ce a trebuit să facem pentru a mai salva un ban), aşa că am înlocuit cu cereale fierbinţi şi pentru că doamna van D. crede că ne este foame, am cumpărat jumate-jumate. Astăzi, prânzul constă în piure de cartofi şi varză murată. Asta explică măsura de siguranţă cu şerveţelul. Nu îţi imaginezi cum miroase varza veche de câţiva ani! Bucătăria miroase ca un amestec de ouă stricate şi saramură. Doar gândul că trebuie să mănânc aşa ceva mă face să vomit. În afară de asta, cartofii noştri au contractat boli ciudate.
Noi ne distrăm încercând să ne imaginăm de ce boală suferă şi am ajuns la concluzia că au cancer, vărsat de vânt şi pojar. Sincer, să stai într-o ascunzătoare în timpul celui de-al patrulea an de război nu este o bucurie. Măcar dacă nu ar mai fi atâta mizerie!
Ca să fiu sinceră, nu mi-ar păsa atât de mult de mâncare, dacă viaţa aici ar fi mai plăcută din alte puncte de vedere. Dar asta este: existenţa noastră plictisitoare ne face pe toţi dezagreabili.Iată părerile a cinci adulţi cu privire la situaţia actuală(copiii nu au voie să aibă vreo părere şi o dată în viaţă mă supun regulilor):
Doamna Van Daan: Nu îmi mai doresc să fiu regina în bucătărie de mult timp. Dar să stau degeaba fără să fac nimic era plictisitor aşa că m-am întors la gătit. Totuşi, nu pot ajuta, plângându-mă: Nu se poate găti fără ulei, iar toate acele mirosuri dezgustătoare îmi fac rău la stomac. În afară de asta,ce primesc eu în schimbul eforturilor mele? Ingratitudine şi reproşuri nepoliticoase. Eu sunt mereu oaia neagră: întotdeauna este vina mea. Ba mai mult, părerea mea este că războiul face foarte puţine progrese. Germanii vor câştiga până la urmă. Mi-e frică dacă vom muri de foame şi când sunt într-o stare proastă, ţip la toată lumea care se apropie de mine.
Domnul Van Daan: Tot ce fac este să fumez. Apoi, mâncarea, situaţia politică şi starea lui Kerly nu mai par atât de rele. Kerli este o dulceaţă. Dacă nu am ce să fumez, mi se face rău şi am nevoie să mănânc carne, viaţa devine greu de suportat, nimic nu este destul de bun. Kerly este o idioată.
Doamna Frank: Mâncarea nu este foarte importantă, dar mi-ar plăcea o felie de pâine de secară, pentru că îmi este foame. Dacă aş fi în locul doamnei Van Daan, l-aş fi oprit pe domn din fumat cu mult timp în urmă. Dar am mare nevoie de o ţigară acum, pentru că sunt într-o astfel de stare. Cei din familia Van Daan sunt nişte oameni îngrozitori. Ar trebui să-mi ţin gura închisă şi să fiu recunoscătoare că nu sunt în Polonia.
Domnul Frank:Totul este bine, nu am nevoie de nimic. Stai calm, avem destul timp. Doar dă-mi cartofii şi voi fi liniştit. Mai bine păstrează o parte din raţia mea pentru Bep. Situaţia politică se îmbunătăţeşte, sunt foarte optimist.
Domnul Dussel: Eu trebuie să termin sarcina pe care am stabilit-o pentru mine; totul trebuie terminat la timp. Situaţia politică arată bine, este imposibil să fim prinşi. Eu,eu,eu...
A ta, Ana
Joi,16 martie,1944
Dragă Kitty,
Whew!Scăpat de tristeţe pentru câteva minute!Tot ce am auzit azi a fost:Dacă se întâmplă asta,avem probleme şi dacă aşa-şi-aşa se îmbolnăveşte,vom fi lăsaţi singuri să ne apărăm şi dacă...
Ei bine,tu ştii restul, sau în orice caz,eşti destul de familiar cu rezidenţii din Annex ca să ştii despre ce vorbesc.
Motivul pentru toate condiţiile este că domnul Kugler a fost chemat pentru şase zile de muncă,Bep se simte rău din cauza unei răceli şi probabil că va trebui să stea acasă mâine,Miep nu a trecut peste gripă şi sângerările stomacale ale domnului Kleiman care şi-a pierdut cunoştinţa.Ce poveste tristă!
Foto: http://anne-frank.gemzies.com/show/entry_8510/Anne_Frank__039_s_Attic_window.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu