Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a călăuzit paşii spre Valea Plopului ! De hrană poate că nu este neapărată nevoie, dar de dragoste...cât dor în ochii acelor copii ! Daca aţi fi zărit lacrimile micuţilor la plecarea fetelor noastre, după ce timp de câteva ore(atât de puţine !) au petrecut împreună cu ei ! Dacă aţi fi fost martori tăcerii din întristare a unei fetiţe care comunică mai greu, după ce a primit ultima îmbrăţişare de la o adolescentă din colegiul nostru ! Poate că la 17-18 ani, în inima ei a înmugurit deja instinctul matern, care i-a umplut sufletul de dragoste şi de milă faţă de pruncii cu mânuţele întinse şi privirile rugătoare. Nu dulciuri, nu jucării, ci puţină atenţie, simpatie...o îmblânzire a inimii, ca-n povestea Micului Prinţ ! Adolescenta noastră a rămas tăcută pe tot parcursul drumului de întoarcere şi gândesc eu că a luat o hotărâre mare, pentru că Hristos i-a vorbit în suflet prin glasurile şi tăcerile acestor copii ai Părintelui Tănase. 
L-am văzut pe Domnul când am ţinut în braţe, rând pe rând, o fetiţă de numai un an şi trei luni, pe Mihaela, a cărei mamă a murit la naştere, lăsând în urmă încă alţi patru copii, în grija Maicii Domnului, a cărei sfântă iubire niciodată nu osteneşte, niciodată nu spune « nu » şi nu părăseşte pe nimeni. Puteţi, cu harul lui Dumnezeu, să vă închipuiţi cum s-a luminat faţa acestei copiliţe când fiecare a sărutat-o pe obrăjori şi i-a vorbit şi a mângâiat-o. Nu ştiam atunci povestea ei, nici nu înţelesesem chemarea de a fi, măcar pentru câteva clipe, mame ale ei. Ne-a spus-o altă tânără, mămica Mariei, de vreo doi ani, care a venit împreună cu noi până la Vălenii de Munte să ducă surorilor ei creştine, internate în spital cu pruncii, hăinuţe, hrană şi alte lucruri de care aveau nevoie. N-am îndrăznit s-o întreb prea multe – cu ce drept ? Dar am aflat de la ea că este studentă la geografie, la Bucureşti şi fetiţa o ţine acol, cu ea, cât este la şcoală.
A nins tot timpul, ca din marea milă a lui Dumnezeu să se acopere tot ceea ce întinează pământul, orice pată, orice urâciune să dispară dinaintea ochilor noştri de orăşeni blazaţi, să putem vedea pe Hristos în fiece copil, şi pe Preacurata în orişicare mamă şi în mamele adoptive. Despre Directoarea aşezământului, D-na Tatiana Samoilă, nu găsesc eu cuvinte să va spun cât o întăreşte Domnul, cu rugăciunile Părintelui Nicolae, să le poarte de grijă celor pe care Dumnezeu i-a încredinţat. O chemare şi o lucrare pentru oameni aleşi !
La plecare, cu sania pe deal, cu băieţii mai mărişori, şi cu o bătaie cu bulgări de zăpadă, ne-am mai alungat tristeţea acestei despărţiri de binecuvântaţii lui Dumnezeu de la Valea Plopului. În curând, fotografii făcute de Alexandra şi Cristina(clasa a X-a A), care n-ar mai fi vrut să plece, ca să nu întrerupă exerciţiile matematice începute cu doi băieţi de clasa a doua. Să ne ajute Domnul să împlinimn gândul ce l-am avut pentu vara anului 2010 ! O, cu cât este mai fericit a da decât a lua ! Şi cei ce o ştiu şi cei ce n-au aflat-o încă, mergeţi la Valea Plopului !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu