Adevăruri incomode – adevăruri necesare

De ce se sting luminile în discoteci ? de Pr. Savatie Baştovoi

Iată încă o regulă: Nici o ruşine nu poate fi atât de puternică, încât să nu poată fi biruită. *

Fiecare epoca a însemnat o luptă împotriva a ceva. Renaşterea a luptat pentru restaurarea omului, epoca modernă pentru instaurarea democraţiei ş.a.m.d. Dar cea mai interesanta este lupta care se duce astăzi. Ultima luptă a omenirii, poate pare ciudat, este lupta cu ruşinea.Teoria lui Freud despre complexe, pe care acesta a lansat-o în secolul trecut, a umplut imediat minţile multora, de multe ori fără ştirea şi fără voia lor. Nu ştiu în ce măsură a reuşit Freud să ne vindece de aceste complexe, cert este că el a reuşit să creeze un complex nou cu care a infectat secolul XX - complexul Freud.

În ce consta acest complex al lui Freud ? El constă în căutarea şi găsirea obsedantă a unor pricini eliberatoare, cum ar veni, a unor complexe. Freud n-a făcut decât să preia nevinovata constatare a lui Budha: Viaţa este suferinţă, pentru orice suferinţă exista o cauză. Insă Freud merge mai departe, el anexează şi cauzele acestei suferinţe, din punctul lui de vedere, desigur. Cauzele suferinţei lui Freud sunt puţin neobişnuite, cu toate acestea ele au reuşit, în foarte scurt timp, să devină nişte cauze comune. Una din ele este dorinţa băiatului de a se culca cu propria mama şi a fetei cu tatăl (?) - complexul lui Oedip, iar cealaltă e ruşinea care provine din sentimentul de inferioritate pe care îl avem din cauza unor nereuşite anterioare.

Obsesia reuşitei în viaţă pare să fi găsit în vremea noastră o rezolvare atât de simpla: perseverează, impune-te ! Cum vrei să te respecte alţii, daca tu însuţi nu te respecţi ? Învinge-ţi timiditatea, cauza tuturor nereuşitelor. Psihologii moderni oferă o mulţime de metode de a scăpa de timiditate, aceasta a devenit o preocupare centrala a pedagogiei şcolare şi a familiilor tinere. Totul pentru a cultiva personalitatea copilului, pentru a scăpa de frustrarea "comunistă" !

Însă a ucide în tine sentimentul ruşinii încă nu înseamnă că tu însuţi nu vei mai săvârşi fapte de ruşine. Penibilul rezultă tocmai din seninătatea cu care cineva face lucruri jenante, convins că face ceva bun. Dimpotrivă, noi avem nevoie de sentimentul ruşinii pentru a evita să ne facem de râs în faţa celorlalţi. Ruşinea este chezăşia demnităţii noastre.

Este curios cum tânărul "sociabil", care înainte de a se prezenta trebuie să spună o glumă de care râde singur, a înlocuit idealul nobilului tăcut şi sobru. Aceşti bufoni ai vremurilor noastre, tinerii descurcăreţi, care vând ţigări la bucată sau fac vreo alta afacere micuţă, îi fascinează în mod curios pe înghiţitorii de seriale ieftine. Ce simpatici sunt ei când nu-şi pot aminti cine a scris Faust sau spun că Einstein a scris Sonata lunii. Si ştiţi ce-i face atât de atrăgători ? Faptul că nu se ruşinează deloc când li se spune că sunt proşti.

Eu nu încerc să înlocuiesc acest ideal cu cel creştin, pentru că vreau să fiu citit până la capăt. Dar aş propune să ne întoarcem la grecii antici, care trezesc de obicei multa admiraţie chiar şi la cei care nu ştiu nimic despre ei. Să luam cea mai bună variantă a bărbatului timpurilor noastre: tânăr, cu bani, conduce o afacere personală, unul din cei doi care se întâlnesc în lift în reclamele la crema de ghete şi se uită cu invidie la pantofii celuilalt. Unul din cei care, respectând recomandările psihologului său, începe întotdeauna primul vorba. Acum să vi-l închipuiţi pe acest bărbat al vremurilor noastre nimerit în grădina lui Pitagora, unde începătorii tac în primii trei ani. Se înţelege că bărbatul nostru, la prima încercare de a se "pune în evidenţă", a fost alungat de pitagoreici ca un bădăran.

Să-l ducem, dar, pe acest bărbat la taoişti, poate că acolo îl vor primi. Dar iată că Lao Zi nici măcar nu-şi ridica ochii spre vorbăria noului venit, el ştie că tăcând poţi spune toate. L-am dus pe urma la Confucius, dar şi acesta, văzând cât preţ pune acest străin pe luciul pantofilor săi, îi spune: "Înţelept este cel care, fiind îmbrăcat în zdrenţe, poate să stea în adunarea celor îmbrăcaţi în haine scumpe, fără să se ruşineze". ** N-am să continui această călătorie, dar vă asigur că bărbatul nostru nu va fi primit în nici una din tradiţiile popoarelor lumii. Acest ideal este un produs al secolului nostru, care la noi a ajuns abia de zece ani. Un produs al unui continent lipsit de tradiţie, lipsit de religie şi de cultură, continentul hamburgerilor.

Reclamele pe care le vedem pe stradă, în ziare şi la televizor, toate te îndeamnă să fii primul, să fii cel mai bun. Sigur că îndată apare întrebarea: cum să fie toţi "primul" ? In tradiţiile tuturor popoarelor pentru a deveni "primul" e nevoie de multă osteneală, trebuie să te umpli de virtuţi. Acum însă e mult mai simplu. Vrei să fii primul ? Nici o problemă, cumpără bateriile DURACELL şi fumează KENT, dar, dacă nu-ţi ajung banii, cel puţin uita-te la una din emisiunile PRO TV, toate îţi vor spune că eşti primul !

Nouă, românilor, aceasta psihologie ne este foarte bine cunoscută de la ţigăncile din strada. Numai acestea, pentru a te capta, încep să-ţi "ghicească" tot felul de blonde care se ţin de tine, că ai mulţi duşmani şi că o să-ţi vină nişte bani din străinătate. Numai că, dacă refuzi să le dai bani, îndată devii "cioara borâtă" sau alt animal puţin simpatic. Toate aceste laude ale timpului nostru noi le primim numai dacă cumpărăm produsul căruia i se face reclamă, altminteri, rămânem aceeaşi români nespălaţi care am fost până la instalarea PRO TV-ului. Sigur că este o traumă psihologică foarte puternică.

Eşti gras ? Bea FANTA şi toate fetele se vor îndrăgosti de tine ! Eşti pipernicit şi colegii de clasă îţi dau bobârnaci când te vad ? Nu-i nimic, dă-te cu after shave GILLETE "pentru bărbaţi puternici" ! Eşti o fire enervantă şi de aceea nu ai nici un prieten ? Încearcă "sensul adevăratei prietenii" cumpărând un pachet de ţigări ROYALE.

Acum, vă propun să înţelegem de unde această lupta cu "timiditatea" şi cu reziduurile "comuniste" în noile programe şcolare şi în tot ce vedem si auzim. Cum altfel s-ar fi putut vinde unei femei normale din România cizmele acelea lungi, care nouă ne aduc aminte de pescarii din delta, scumpe cât o vaca ? Sau cum s-ar fi vândut nişte hamburgeri de plastilina la preţul pe care poţi să-ţi cumperi un pui, dacă nu s-ar fi afişat mai înainte panouri pe strada cu portretul unei tinere femei sub care scrie: "Eu să spăl şi să calc" ? "Eu sa mă mulţumesc cu puţin ?" "Eu să fiu devreme acasă ?"

Societatea de azi creşte o generaţie de cumpărători: cumpărători de haine, cumpărători de computere, cumpărători de cărţi, cumpărători de contraceptive. E nevoie de multa atenţie pentru a nu ne transforma într-un robot comercial, care cumpără fără discernământ lucruri de care nu are nevoie. Dar mai ales să fim atenţi să nu plătim pentru aceste lucruri de nimic cu propriile noastre virtuţi, cu propria, adevărata noastră demnitate.

Pentru a-şi vinde marfa, casele de modă şi cosmetică au lansat complexul fetei fără prieten. Vârsta de la care o copila trebuie să simtă acest complex scade în raport cu setea de bani a producătorilor, aşa încât, fără exagerare, îl poţi găsi şi la fetiţele de grădiniţă, deşi, spun unii, într-o formă nevinovată. Aceste mărfuri s-ar fi vândut în proporţie mică, mă refer în special la lenjeria intimă, ciorapi, bluziţe, fustiţe, fiind, clar, nişte unelte de specialitate, însă, o data cu lansarea acestui complex al fetei fără prieten, ele se vând bine şi in rândurile copilelor care încă mai au de susţinut examenul de capacitate.

Deoarece, la aceasta vârsta, e normal ca fetele să nu dispună de atâta bănet (deşi unele, ce-i drept, îl dobândesc singure, folosind cu îndemânare uneltele pomenite mai sus), s-a inventat un complex şi pentru părinţii care sar cu banul, complexul părinţilor încuiaţi la minte. De obicei, aceştia sunt nişte părinţi răi, care nu-şi lasă propriii copii să-şi trăiască viaţa.

Dar cel mai interesant este când vânzătorii de mărfuri stranii ţin predici religioase. Aceste predici ajung la inima tuturor tinerilor mai degrabă decât cele ale Apostolului Pavel: "Dumnezeu ne-a creat atât de minunaţi, El ne-a făcut bărbat şi femeie şi a sădit în noi atracţia unii către alţii. El ne-a poruncit să ne iubim - Dumnezeu Însuşi este Dragoste ! lubiţi-vă, dar, cât sunteţi tineri, cumpărând prezervativele cutare şi contraceptivele cutare. Si, ca dragostea voastră să nu se stingă niciodată, cumpără-i iubitei tale aceasta trusă de machiaj. Începe chiar acum, tinereţea nu ţine veşnic..."

De fapt, lucrurile stau puţin altfel, firea ne-o spune. Deşi pofta a biruit şi a luat locul minţii, totuşi ne dăm seama că nu-i chiar bine ceea ce facem. Altfel, de unde panica studentei căreia i s-a spus, pe neprins de veste, ca i-au venit părinţii si sunt pe coridor, iar in patul ei nestrâns mai este cineva ? Dar si mai expresivă este ruşinea de a se întâlni fata cu părinţii băiatului si invers. Dacă nu-i nimic rău în ceea ce faceţi, de ce vă ruşinaţi ? Când a fost să se săvârşească păcatul, pofta a alungat ruşinea, iar când vine timpul să mărturisim, ruşinea se îmbăţoşează.

Poetul Esop, care nu reprezintă tradiţia Biblică, are o fabulă extraordinară despre ruşine: Zeus, când făcu oamenii, rândui in fiecare felurite înclinaţii, dar uita să le dăruie tocmai Ruşinea. Si, nemaiavând pe unde sa o aşeze, ii porunci sa intre prin dos. Ruşinea se supără si se împotrivi. Dar Zeus îşi susţinu cu tărie porunca si Ruşinea zise: "Intru prin dos dacă n-o să intre si Eros prin acelaşi loc; dacă va intra el, eu voi ieşi". Din aceasta privinţă, toţi desfrânaţii sunt neruşinaţi ("Zeus şi Ruşinea").

Intenţionat am pomenit, şi acum şi mai sus, tradiţiile altor popoare si credinţe, pentru a nu mă face un apologet nesuferit al creştinismului. Virtuţile umane au fost si rămân aceleaşi în toate timpurile şi la toate popoarele, ele sunt: modestia, blândeţea, înţelepciunea, dragostea, care niciodată nu cade. I Corinteni 13,8

Ceea ce ne călăuzeşte spre virtute, ca un fir al Ariadnei, este sentimentul ruşinii, care, după părerea Sf. Părinţi, este glasul Duhului Sfânt din noi. Ruşinea nu este prezentă la copii, atâta timp cât aceştia se afla in starea de inocenţă fericită, care este dincolo de virtute. Ea apare însă o data cu primele mişcări spre păcat, când copilul afla ce este binele şi răul.

Fetiţa care până mai ieri îţi sărea în braţe când te vedea, după ce a văzut un film cu triunghi roşu, roşeşte si devine foarte tăcută. Aceasta ruşine este ceea ce o opreşte să ajungă la păcat, o data cu vârsta, numai dacă nu se va potrivi emisiunilor care o îndeamnă să-şi "învingă" timiditatea. Aceasta ruşine ar fi salvat-o si de alte situaţii jenante si, de ce nu, tragice, redând-o nevătămată viitoarei sale familii, copiilor si soţului. Ruşinea femeii opreşte ruşinea, spunea unul din Părinţii pustiei.

Ruşinea este starea tuturor oamenilor de după cădere. Atunci când noi ne împotrivim ruşinii, pentru a săvârşi păcatul, noi ne împotrivim glasului lui Dumnezeu, care umbla în răcoarea serii şi striga: Adame, unde eşti ?( Facere 3,9)

Noi toţi am moştenit această fire, şi cei care cred în Dumnezeu şi cei care nu cred. Dacă vreţi, aceasta este o dovadă că Dumnezeu există, că Biblia este adevărată. Urmăriţi aceasta pe tinerii care vin din provincie la studii in oraşe. Minunaţi-vă de timiditatea lor de care râd prezentatorii TV. Minunaţi-vă de roşeaţa din obraji atunci când îşi cumpără un pachet de ţigări într-un bar aglomerat. Minunaţi-vă de modestia cu care stau pe tuşă in discotecile barbare, aşteptând să vină un blues ca să-şi invite la dans fata de care s-au îndrăgostit.

V-aţi întrebat vreodată de ce se sting luminile în discoteci si de ce aceşti tineri se ruşinează să danseze ? V-aţi întrebat de ce adolescentele se închid în cameră şi se învaţă una pe alta acele mişcări nefireşti ? V-aţi întrebat de ce studentele din anul I nu se dau scoase din camera atunci când îşi vopsesc pentru prima oară părul sau îşi schimbă freza ? Poate pentru că sunt încă nişte biete copile, care n-ar fi făcut asta niciodată, daca nu ar fi cerut-o timpul.

Tânărul trăieşte numaidecât acest conflict: pe de o parte, toţi îi spun că aceasta este bine, pe de alta, el simte o puternică împotrivire in adâncul fiinţei sale, pe care nu o poate explica. Glasul lăuntric ii spune că e o neghiobie ca o mulţime de oameni să se adune intr-o hala mare şi să se mişte unul în faţa altuia, pe de alta parte, asta-i provoacă plăcere. Atunci, pentru a le împăca pe amândouă, se sting luminile în discoteci, iar cei începători cu totul se ameţesc cu vin ca să alunge senzaţia penibilă. Rămâne doar plăcerea aceea înfricoşătoare, goală. Începătorii săvârşesc păcatul cu lumina stinsă. Ei nu numai că se ruşinează unul de altul, dar, fără să-nţeleagă, se ruşinează de blândeţea omniprezentă a Ziditorului. Obiceiul de a stinge lumina ni se trage de la Adam, acesta, îndată după săvârşirea păcatului, a fugit să se ascundă la umbra unei tufe din Grădina Raiului. De atunci noi repetăm gestul bietului Adam.

Noaptea se săvârşesc furturile, violurile, e vremea prielnica pentru păcat. Tot noaptea a ieşit şi Iuda de la Cina cea de Taina ca să-L vândă pe Iisus, după cum ne descrie Evanghelistul Ioan: Deci după ce a luat acela bucăţică de pâine, a ieşit numaidecât. Si era noapte, Ioan 13,30 Iuda, mergând să-l vândă pe Iisus, ţinea in mana bucăţica de pâine pe care Acesta i-o întinse la masa. Ca să înţelegem frumuseţea acestui gest, trebuie sa ştim că în tradiţia iudaică gazda întindea prima bucăţică oaspetelui celui mai iubit. Asta a vrut sa arate si Hristos când i-a întins bucăţica lui Iuda, cu atât mai mult ca aceasta nu era o pâine simplă, ci pâinea euharistică, adică însuşi Sfântul Trup al lui Hristos, care S-a jertfit pentru răscumpărarea noastră, inclusiv si pentru Iuda. Insistând asupra acestui amănunt, Sf. Ioan ne atrage atenţia asupra gradului mare de neruşinare a lui Iuda, la care a ajuns din cauza patimii.

Lupta cu ruşinea este lupta cu noi înşine. Să nu ne închipuim că dacă rămânem fără un picior sau fără ochi ne numim handicapaţi, iar dacă lăsam să ni se distrugă unul din sentimentele de baza ale fiinţei noastre ne vom numi atlanţi. Tot handicapaţi ne vom numi, dar nişte handicapaţi monstruoşi, de care nu va mai vrea nimeni să îngrijească. Este înfiorător că această luptă cu ruşinea le reuşeşte celor care o poarta. Dacă-mi îngăduiţi să mă exprim mai exact, celui care o poarta, adică diavolul. Da, este cu putinţă să învingem ruşinea si o data cu ea orice urma a chipului lui Dumnezeu care este în noi. E nevoie, ce-i drept, de ceva efort, dar nu e imposibil. Noi avem puterea si libertatea de a ne transforma in nişte monştri care îşi sfârteca cu răceala propriii copii in numele unei absurde izbăviri de complexe.

Pentru cei care au căpătat obiceiul de a lupta cu ruşinea exista totuşi o posibilitate de a si-l satisface. Luptaţi cu ruşinea pe care o simţim atunci când nu reuşim să părem ceea ce am fi vrut in faţa celorlalţi, aceasta este o ruşine păcătoasă, izvorâtă din mândrie. Luptaţi cu ruşinea care ne vine atunci când trebuie să mergem la duhovnic să ne mărturisim păcatele de care nu ne-am ruşinat când le făceam. Luptaţi cu ruşinea veninoasă care ne sufoca atunci când trebuie să spunem celuilalt: "iartă-mă, n-am avut dreptate".

În rest, lăsaţi ruşinea să vă şoptească cele ce aveţi să faceţi, şi aşa veţi scăpa de ruşine.

In ce priveşte complexele, acestea sunt faptele si gândurile tainice care ne cresc pe faţă şi pe ochi, oricât nu ne-am lupta cu ele.[…] Lasă-te de acestea si vei scăpa de complexe. Fă faptele luminii, că Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, pentru ca faptele lor erau rele. Ca oricine face fapte rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui să nu se vadă. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumina, ca să se arate faptele lui. (Ioan 3, 19-20) Să lepădăm dar lucrurile întunericului si să ne îmbrăcăm în armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua. (Romani 13, 12-13)

E cam greu, ce să faci ? Lumea toată se transformă într-o discotecă. Luminile sunt stinse. Totul este gata. In întuneric, un glas cunoscut ne strigă pe nume.