Pur si simplu...

Azi dimineaţă, coborând din autobuz, m-a izbit imaginea unui zarzăr înflorit pe deplin. Ia te uită! E primăvară. Ce uimitor să constat asta atât de târziu!

Venind către casă, în iarbă, simţurile mele trezite au zărit…o păpădie! în floare, solară cu galbenul ei atât de nou.

Descoperirea mă obligă să reflectez mai adânc: a fost o zi aparte. Elevii noştri au dat un spectacol, încercând să strângă ceva bani pentru bătrâni şi pentru copiii cu disabilităţi. Au interpretat chitară clasică şi folk. Nu mă aşteptatam. Parcă erau din altă epocă, din altă generaţie! S-a interpretat o piesă şi la pian. Deci am idei preconcepute şi false despre tineri, nu-i cunosc mai deloc! A, n-a fost ideea vreunui profesor, nu! O iniţiativă a lor.

Bun! Adică rău. Pentru mine. E timpul să cobor pe pământ, să las realitatea să-şi trimită spre mine forma, culoarea, parfumurile, densitatea şi mai ales altitudinea, greu sesizabile când le aplici tipare sau când eşti legat la ochi de propria experienţă.

Dar mirările mele nu aveau să se termine aici. Frunzărind o revistă locală, am descoperit această poezie, scrisă de o elevă a colegiului nostru, şi m-a impresionat!

Iat-o!

Cândva ieri

Imi trimiteai note de chitară

Pe net

Şi eu îţi spuneam daimon

Mă sărutai virtual de sute de ori

Şi număram iconurile

Ce aveau să se transforme în realitate

Cândva.

Cândva a trecut.

Te-am avut cândva

Şi ne-am pierdut.

Secundele nu se opresc din drum

Timpul nu se face fum

Cândva nu vine înapoi

Eram unul, suntem iarăşi doi

A rămas acel cândva

Şi conversaţiile salvate în word.

Iconurile nu s-au salvat

Depărtarea nu s-a scurtat

Kilometrii devin din ce în ce mai lungi,

Mai grei,

Mai surzi

Parcă ieri alergam după tren

Să ajung la tine

Parcă ieri te aşteptam zâmbitoare-n

Gară

Parcă ieri ne-am sărutat prima oară…

Timpul e la fel de subiectiv

La fel de dur

La fel de nefum

Timpul e o ţigară ce nu se stinge

Nicicând

O ţigară pe care noi am împărţit-o

studenţeşte

În acel cândva.

Tempus nostrum nu mai e

Doar al meu şi al tău

Un ceas tăiat în două.

Eu vorbesc o limbă,

Tu alta.

Aştept să se facă fix

Să-ţi fiu puţin aproape.

Timpul e o ruletă

De casino.

Îmi arunc viaţa în faţa ei

Şi se opreşte la…mine

Nu la noi.

Cândva mi-ai cântat la chitară.

Adnana Dincă

(în revista Atitudini a Casei de Cultură din Ploieşti, nr.1, ianuarie-martie 2009)

Aş vrea să nu mă doară iluziile pierdute ale tuturor.