« Cine va citi vreodată scrisorile mele în afară de mine?
Cine va fi interesat de destăinuirile unei eleve de treisprezece ani?
Totuşi, ce contează acest lucru? Vreau să scriu, dar mai mult decât atât vreau să dezvalui tot felul de lucruri care zac îngropate în inima mea.
Numele meu este Anne Frank. Am treisprezece ani, m-am născut in Germania pe 12 iunie 1929.
Când mă gândesc la viaţa mea, totul pare atât de ireal… Acea Anne Frank care se bucura de existenţa divină.
…era complet diferită de cea care a devenit înteleaptă între aceşti pereţi.
Oh, dacă aş putea duce o viaţă normală din nou, pentru o noapte, o zi sau o săptămână!
Da, era o viaţă cerească.
Aceasta este o fotografie aşa cum mi-aş dori să arăt mereu. Atunci poate aş avea o şansă să merg la Hollywood?
Dar cred că ar trebui să descriu cum este să te ascunzi..
Niciodată lăsată să ies afară, niciodată să respir aer curat, niciodată să alerg sau să strig şi să sar…
Va înţelege cineva, fie el evreu sau nu, acest lucru despre mine:
Că sunt doar o adolescentă care are o nevoie disperată de puţină distracţie?
Ştiţi care este dorinţa mea secretă?
Vreau să continui să trăiesc şi după moartea mea!
…şi de aceea îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a oferit acest dar.
această posibilitate de a evolua şi de a scrie, de a exprima tot ceea ce este în mine.
Soarele străluceşte, cerul este de un albastru închis, este o briză magnifică…, iar mie mi-e dor…
Mi-e dor cu adevărat de tot: de conversaţii, libertate, prieteni, să fiu singură… tânjesc…să plâng.
Simt primăvara trezindu-se, o simt în intregul meu corp şi suflet.
Mă plimb dintr-o cameră în alta, respir printr-o crăpătură din rama ferestrei.
Imi simt inima bătând ca şi cum ar vrea să spună:
Indeplineşte-mi dorinţa în sfârşit…
Este cu adevărat o minune că nu am renunţat la toate idealurile mele, pentru că par atât de absurde şi de imposibil de dus la capăt
Cu toate acestea, eu le pastrez, pentru că, în ciuda tuturor lucrurilor, eu încă mai cred că oamenii sunt cu adevărat buni la inimă.
De ce trebuie să stăm separaţi când ne iubim unii pe alţii?
De ce trebuie să aşteptăm până ajungem la o vârsta potrivită?
Văd lumea cum este transformată treptat în sălbăticie…
Aud tunetul care se apropie mereu si care ne va distruge şi pe noi,
Pot simţi suferinţa a milioane de oameni şi, cu toate acestea…
Dacă mă uit spre cer, cred că totul se va schimba în bine, că această cruzime se va termina şi ea
şi că liniştea şi pacea se vor întoarce din nou.
Am descoperit că este mereu puţină frumuseţe rămasă în natură, soare, libertate, în tine; toate acestea te pot ajuta.
Uită-te la aceste lucruri, atunci te vei regăsi pe tine şi pe Dumnezeu şi atunci îţi vei recăpăta echilibrul.
şi oricine este fericit îi va face şi pe alţii fericiţi. Acela care are curaj şi credinţă nu va pieri niciodată în mizerie.”
(Text tradus de Tudose Diana)
Vă recunoaşteţi în cuvintele Anei ? Cât de diferiţi suntem noi, adolescenţii de azi ? Impărtăşiţi-ne impresiile voastre !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu