Nimic mai frumos in viata de tanar decat sa iubesti si sa fii iubit in acelasi timp. Aproape in unanimitate ne dorim asta…si ne-o dorim cu ardoare. Inima zvapaiata cauta cu disperare o iubire ca in filme. “Sa iubim nebuneste in fiecare zi”…cam asa suna refrenul inimii in pieptul nostru. Dar din pacate trebuie sa spun ceva ce tinerilor (nici mie nu mi-a placut cand mi se zicea)…”Trezeste-te…nu mai visa” .
Dar ce e rau in asta? e rau ca imi doresc sa iubesc pe cineva si sa vreau sa fiu iubit?..e rau ca imi caut implinirea in persoane? Si-ti voi spune Nu! nu e rau…este cat se poate de firesc, dar galopand cu inima dupa iubire fara a vedea pe unde mergem si fara a ne intreba unde duce drumul alaturi de cel pe care-l iubim s-ar putea sa ne impiedicam si sa zicem “Au…dragostea doare”. Mare atentie trebuie sa avem noi tinerii din ziua de astazi, pentru ca ni s-a format un stereotip al iubirii…ni s-a matritat in inimi povestea de dragoste perfecta…a lumii de astazi care nu are nici o legatura cu Dumnezeu.
Fara sa vrem, am fost modelati de mici copii inauntrul nostru cu povestile de dragoste din filme…cu sutele si miile de filme pe care le-am vazut pana in prezent. Majoritatea povestilor de dragoste incep fulgerator, se consuma incandescent, trecand peste orice piedica, moralitate si bariere pentru a se desfasura in voie…iar la urma se prabusesc brusc sub propria greutate. Imi vine in minte si povestea de dragoste a celebrului Titanic, in care Rose a avut parte de cele mai frumoase momente din viata ei, iar la batranete, dupa ce-si implinise viata prin casatorie avand copii si nepoti, isi aminteste de frumoasa ei poveste de dragoste din tinerete. Si cate fete si baieti nu au lacrimat la finalul filmului dorindu-si si ei o poveste de dragoste asa frumoasa!
Dar iarasi zic stop. Aceasta este poveste de dragoste? care se termina, iar apoi te casatoresti si la batranete iti amintesti ce mult l-ai iubit pe cel cu care ai desfranat inainte de casatorie, uitand de sotul tau si mandrindu-te ca inima unei femei este plina de mister?!? A unei femei lipsite de Dumnezeu este plina de mister bine-nteles…caci misterul sta pitit la intuneric…fuge de lumina…fuge de ceea ce este curat si sfant. Suntem invatati ca povestile frumoase de iubire sunt invaluite de mister…pentru ca misterul provoaca curiozitate, ne captiveaza iar o inima care tanjeste fierbinte dupa iubire atat asteapta…si cade in capcana. Nu suntem invatati ca defapt dragostea este timiditate, este rabdare, este lumina, pentru ca nici nu avem cum sa invatam asta din filme…aceasta ne invata doar Hristos. Iubirea care ni se “preda” la televizor este in antiteza cu Dumnezeu, daca se poate spune asa.
Si parca toti regizorii de povesti de dragoste au probleme cu memoria uitand sa ne arate pe ecran cate urmari dureroase are desfranarea dinaintea casatoriei. Pacat ca am fost intoxicati extrem, extrem de mult cu astfel de povesti de dragoste, care nu duc decat la suferinta, la deceptii, si regrete amarnice. Filmele ne-au invatat sa nu-i ascultam pe parinti cand ne sfatuiesc cu ceva care nu ne convine, pentru ca “ce stiu ei babacii?”…dar nu ne gandim ca si ei au trecut prin asta si ei sunt cei care ne doresc cel mai mult binele, dintre toti oamenii iar Dumnezeu lucreaza prin ei pentru binele nostru.
Uitam ca iubirea se cladeste doar prin Dumnezeu, si esuam lamentabil crezand ca o poveste de dragoste “frumoasa” are resurse sa strabata singura toate valurile vietii. Asa apar deceptiile si iluziile, pentru ca iubim nebuneste nu dumnezeieste.
Filmele lacrimogene ne-au slutit mintea, incat astazi gandim ca musai trebuie sa fie dragoste la prima vedere pentru a fi dragoste, ca trebuie sa fie un moment perfect atunci cand ne gasim jumatatea si alte ingrediente lacrimogene pentru o poveste perfecta. Visam la nopti romantice alaturi de persoana iubita, stand la lumina lumanarilor cu sampanie, visam ca totul trebuie sa fie senzual, pasional, plin de voluptate, si parca facem in ciuda sfintilor parinti care au luptat neclintit impotriva acestor grave pacate…care pana la urma nu ne aduc decat suferinta. Asa am fost “educati” de mici, ca dragostea trupeasca merge si inainte de casatorie.
Nu exista nimic perfect in viata reala, iar dulceata dragostei nu o vom gusta din povestile ca-n filme pentru ca Dumnezeu lucreaza altfel decat gandeste lumea aceasta. Este cat se poate de bine sa ne dorim sa avem o poveste de dragoste frumoasa…dar pentru asta trebuie sa-l lasam pe Domnul sa picteze impreuna cu noi dragostea mult visata in culorile rabdarii, curatiei, ascultarii si jertfirii de sine. Sa ne rugam Maicii Domnului sa ne dezintoxice de aceste povesti siropoase pentru a invata sa iubim si pentru a pimi adevarata dragoste asa cum se cuvine: cu smerenie si rabdare. Doar atunci vom descoperi chipul luminos si dulce al dragostei fata de cel pe care il iubim, doar atunci cand il vom lasa pe Hristos sa curga in inimile noastre…doar atunci cand vom iubi prin Hristos.
De pe blogul Ortodoxia tinerilorNimic mai frumos in viata de tanar decat sa iubesti si sa fii iubit in acelasi timp. Aproape in unanimitate ne dorim asta…si ne-o dorim cu ardoare. Inima zvapaiata cauta cu disperare o iubire ca in filme. “Sa iubim nebuneste in fiecare zi”…cam asa suna refrenul inimii in pieptul nostru. Dar din pacate trebuie sa spun ceva ce tinerilor (nici mie nu mi-a placut cand mi se zicea)…”Trezeste-te…nu mai visa” .
Dar ce e rau in asta? e rau ca imi doresc sa iubesc pe cineva si sa vreau sa fiu iubit?..e rau ca imi caut implinirea in persoane? Si-ti voi spune Nu! nu e rau…este cat se poate de firesc, dar galopand cu inima dupa iubire fara a vedea pe unde mergem si fara a ne intreba unde duce drumul alaturi de cel pe care-l iubim s-ar putea sa ne impiedicam si sa zicem “Au…dragostea doare”. Mare atentie trebuie sa avem noi tinerii din ziua de astazi, pentru ca ni s-a format un stereotip al iubirii…ni s-a matritat in inimi povestea de dragoste perfecta…a lumii de astazi care nu are nici o legatura cu Dumnezeu.
Fara sa vrem, am fost modelati de mici copii inauntrul nostru cu povestile de dragoste din filme…cu sutele si miile de filme pe care le-am vazut pana in prezent. Majoritatea povestilor de dragoste incep fulgerator, se consuma incandescent, trecand peste orice piedica, moralitate si bariere pentru a se desfasura in voie…iar la urma se prabusesc brusc sub propria greutate. Imi vine in minte si povestea de dragoste a celebrului Titanic, in care Rose a avut parte de cele mai frumoase momente din viata ei, iar la batranete, dupa ce-si implinise viata prin casatorie avand copii si nepoti, isi aminteste de frumoasa ei poveste de dragoste din tinerete. Si cate fete si baieti nu au lacrimat la finalul filmului dorindu-si si ei o poveste de dragoste asa frumoasa!
Dar iarasi zic stop. Aceasta este poveste de dragoste? care se termina, iar apoi te casatoresti si la batranete iti amintesti ce mult l-ai iubit pe cel cu care ai desfranat inainte de casatorie, uitand de sotul tau si mandrindu-te ca inima unei femei este plina de mister?!? A unei femei lipsite de Dumnezeu este plina de mister bine-nteles…caci misterul sta pitit la intuneric…fuge de lumina…fuge de ceea ce este curat si sfant. Suntem invatati ca povestile frumoase de iubire sunt invaluite de mister…pentru ca misterul provoaca curiozitate, ne captiveaza iar o inima care tanjeste fierbinte dupa iubire atat asteapta…si cade in capcana. Nu suntem invatati ca defapt dragostea este timiditate, este rabdare, este lumina, pentru ca nici nu avem cum sa invatam asta din filme…aceasta ne invata doar Hristos. Iubirea care ni se “preda” la televizor este in antiteza cu Dumnezeu, daca se poate spune asa.
Si parca toti regizorii de povesti de dragoste au probleme cu memoria uitand sa ne arate pe ecran cate urmari dureroase are desfranarea dinaintea casatoriei. Pacat ca am fost intoxicati extrem, extrem de mult cu astfel de povesti de dragoste, care nu duc decat la suferinta, la deceptii, si regrete amarnice. Filmele ne-au invatat sa nu-i ascultam pe parinti cand ne sfatuiesc cu ceva care nu ne convine, pentru ca “ce stiu ei babacii?”…dar nu ne gandim ca si ei au trecut prin asta si ei sunt cei care ne doresc cel mai mult binele, dintre toti oamenii iar Dumnezeu lucreaza prin ei pentru binele nostru.
Uitam ca iubirea se cladeste doar prin Dumnezeu, si esuam lamentabil crezand ca o poveste de dragoste “frumoasa” are resurse sa strabata singura toate valurile vietii. Asa apar deceptiile si iluziile, pentru ca iubim nebuneste nu dumnezeieste.
Filmele lacrimogene ne-au slutit mintea, incat astazi gandim ca musai trebuie sa fie dragoste la prima vedere pentru a fi dragoste, ca trebuie sa fie un moment perfect atunci cand ne gasim jumatatea si alte ingrediente lacrimogene pentru o poveste perfecta. Visam la nopti romantice alaturi de persoana iubita, stand la lumina lumanarilor cu sampanie, visam ca totul trebuie sa fie senzual, pasional, plin de voluptate, si parca facem in ciuda sfintilor parinti care au luptat neclintit impotriva acestor grave pacate…care pana la urma nu ne aduc decat suferinta. Asa am fost “educati” de mici, ca dragostea trupeasca merge si inainte de casatorie.
Nu exista nimic perfect in viata reala, iar dulceata dragostei nu o vom gusta din povestile ca-n filme pentru ca Dumnezeu lucreaza altfel decat gandeste lumea aceasta. Este cat se poate de bine sa ne dorim sa avem o poveste de dragoste frumoasa…dar pentru asta trebuie sa-l lasam pe Domnul sa picteze impreuna cu noi dragostea mult visata in culorile rabdarii, curatiei, ascultarii si jertfirii de sine. Sa ne rugam Maicii Domnului sa ne dezintoxice de aceste povesti siropoase pentru a invata sa iubim si pentru a pimi adevarata dragoste asa cum se cuvine: cu smerenie si rabdare. Doar atunci vom descoperi chipul luminos si dulce al dragostei fata de cel pe care il iubim, doar atunci cand il vom lasa pe Hristos sa curga in inimile noastre…doar atunci cand vom iubi prin Hristos.
De pe blogul: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/autorii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu