Pagini de jurnal(17)

Joi, 30 decembrie 1943

Draga mea Kitty,

De la ultimele certuri violente, lucrurile s-au mai liniştit pe aici, nu doar între noi, Dussel şi cei de la etaj, dar şi între dl. Si d-na van D. Totuşi, nişte nori negri negri se abat pe la noi şi asta doar din cauza …mâncării. D-nei van D. i-a venit ridicola idée de a prăji puţinii cartofi dimineaţa si de a-I păstra pentru mai târziu. Mama şi Dussel şi ceilalţi nu am fost de acord cu ea, aşa că împărţim cartofii ca şi până acum. Se pare că grăsimile şi uleiul nu sunt împărţite corect şi mama are de gând să oprească lucrul acesta. O să-ţi spun dacă vor fi alte schimbări interesante. Din ultimele luni, noi tăiem carnea( a lor cu grasime, a noastră fără), supa(ei o mănâncă, noi nu) ; cartofii( ai lor curăţaţi, ai noştri nu), restul şi cartofii prăjiţi de asemenea.

Numai dacă am putea să facem să dispară tot!

A ta,Ana

P.S. Bep avea o vedere cu întreaga familie regală luată pentru mine. Juliana pare tânără şi Regina la fel. Cele trei fete mici sunt adorabile. A fost extrem de frumos din partea lui Bep, nu crezi?

Sâmbătă, 2 ianuarie,1944

Draga mea Kitty,

În această dimineaţă, în care nu am avut nimic de făcut, am frunzărit paginile jurnalului meu şi m-am oprit la multe scrisori cu tema ‘Mama’, scrise în aşa fel încât am fost şocată. Mi-am zis,’Ana, e adevărat că vorbeşti despre ura? Oh, Ana, cum se poate?’

Am continuat să stau jos cu cartea deschisă în mâinile mele şi să mă gândesc de ce am fost cuprinsă de atâta mânie şi ură încât a trebuit să mă confesez ţie. Am încercat să o înţeleg pe Ana de anul trecut şi să o scuz, deoarece atât timp cât te las cu aceste acuzaţii şi nu încerc să le explic cauza, conştiinţa mea nu va fi împăcată. Suferam atunci(şi încă sufăr)de stări ce-mi ţineau capul sub apă(metaforic vorbind)şi îmi permiteau să văd lucrurile doar dintr-o anumită perspectivă, fără să reflectez calm la ce alţii –aceia pe care eu, cu temperamentul meu schimbător i-am rănit sau jignit- au spus ?

M-am ascuns în propria fiinţă? Şi mi-am aşternut pe foaie toată bucuria mea, sarcasmul şi necazul în jurnalul meu. Acest jurnal a devenit un fel de carte memorialistică, şi asta înseamnă mult pentru mine, dar aş fi putut să scriu foarte uşor? In multe din paginile sale.

Am fost furioasă pe mama(şi încă sunt o mare parte din timp). E adevărat, ea nu mă înţelege, dar nici eu n-o înteleg pe ea. Deoarece mă iubea, era tandră şi plină de afecţiune, dar din cauza situaţiilor dificile în care am băgat-o, şi a circumstanţelor nefericite în care s-a aflat, era nervoasă şi iritată, şi pot sa inteleg de ce a fost cateodata dura cu mine.

Am fost jignită, i-am dat prea multa importanţă acestei atitudini şi am fost obraznică şi nesuferită cu ea, ceea ce a facut-o nefericită. Am fost prinse într-un cerc vicios de necaz şi nemulţumire. Cel puţin această situaţie ,deloc fericită pentru niciuna dintre noi, va ajunge la final. Nu am vrut să văd ce se întâmplă.şi mă simt ruşinată, dar şi acest lucru e de înţeles.

Acele izbucniri violente pe hârtie sunt simple expresii ale mâniei, pe care în viaţa de zi cu zi, le-aş fi stăvilit închizându-mă în camera mea şi dând din picior de câteva ori sau strigând numele mamei pe la spatele ei.

Perioada în care o judecam pe mama s-a terminat. Am crescut şi sunt mai înţeleaptă, iar mama stă puţin mai bine cu nervii. De cele mai multe ori, pot să-mi muşc limba când sunt supărată şi ea face la fel; la suprafaţă, părem să ne apropriem una de cealaltă. Dar mai e un lucru pe care nu pot să-l fac, şi acela este să o iubesc pe mama cu devotamentul unui copil.

Imi împac conştiinţa cu gândul că e mai bine pentru cuvintele nepotrivite să fie aşternute pe hârtie decât să fie ţinute de mama în inima sa.

A ta,Ana

Joi, 6 ianuarie 1944

Draga mea Kitty,

Azi am două lucruri de mărturisit. O să-mi ia destul timp, dar trebuie să le spun cuiva, şi tu eşti candidatul ideal, din moment ce ştiu că vei ţine secretul, indiferent de ce se va întâmpla.

Primul lucru e despre mama. După cum ştii, m-am plâns destul de des de ea şi am încercat tot posibilul să fiu drăguţă. Mi-am dat seama pe neaşteptate ce e în neregulă cu ea. Mama a spus că ne vede mai mult ca pe nişte prietene, decât ca pe fiicele ei. Totul e foarte frumos, desigur, cu excepţia faptului că o prietenă nu poate ţine locul unei mame. Am nevoie de mama ca să-mi dea un bun exemplu şi ca să fie o persoană pe care să o respect, dar în cele mai multe cazuri ea este nu este un bun exemplu. Cred că Margot gândeşte atât de diferit încat nu poate să înţeleagă ce ţi-am spus acum. Si tata interzice toate conversaţiile ce au de-a face cu mama.

Imi imaginez o mamă ca o femeie care, în primul şi cel mai important rând, are mult tact, în special faţă de fiica ei adolescentă, şi nu una care, ca mamică, râde de mine când plâng. Nu din cauza faptului că mă doare ceva, ci din alte cauze.

Poate părea banal, dar e un incident pentru care n-o voi ierta niciodată. S-a întamplat într-o zi când a trebuit să merg la dentist. Mama şi Margot au plănuit să meargă cu mine şi au fost de acord să-mi iau bicicleta. Când dentistul a terminat şi eram din nou afară, Margot şi mama m-au informat afectuoase că se duceau în centru să cumpere sau să se uite la ceva, nu-mi amintesc ce, şi desigur că am vrut să merg şi eu. Dar au zis că nu pot merge pentru că aveam bicicleta cu mine. Lacrimi de furie au ieşit din ochii mei, şi Margot şi mama au început să râdă de mine. Eram aşa de furioasă încât am scos limba la ele, chiar pe strada. O micuţă doamnă bătrână trecea întâmplător pe acolo şi s-a uitat şocată. Am mers pe bicicletă până acasă şi cred că am plâns câteva ore bune. Destul de straniu, chiar dacă mama m-a rănit de mii de ori, aceasta rană încă înţeapă de câte ori mă gândesc cât am fost de supărată.

Mi se pare dificil să mărturisesc al doilea lucru pentru că e vorba de mine. Nu sunt pudică, Kitty, dar de fiecare dată când ei îmi povestesc despre ieşirile lor la baie/ toaletă, ceea ce fac deseori, întregul meu trup se revoltă. .

Ieri am citit un articol despre roşeaţă de Sis Heyster. A fost de parcă mi s-a adresat mie. In afară de faptul că roşesc uşor, restul articolului era potrivit pentru mine. Ceea ce spunea, e că în timpul pubertăţii, fetele se închid în sine şi încep a se gândi la schimbarile minunate care au loc în trupurile lor. Am simţit asta de asemenea, şi probabil justifică recentul meu necaz cu Margot, mama şi tata. Pe de cealaltă parte, Margot e mult mai timidă decât mine şi ea nu e în nici cel mai mic necaz.

Cred că ce se întâmplă cu mine e atat de minunat şi nu mă refer doar la schimbările care au loc în afara corpului meu, dar şi în interior. Nu vorbesc niciodată de aceste lucruri cu ceilalţi, de aceea trebuie să vorbesc despre ele cu mine însămi. De fiecare dată când îmi vine menstruaţia(şi asta a fost doar de 3 ori până acum),am impresia că în ciuda durerii şi disconfortului, ţin un secret dulce în mine. Şi chiar dacă este o pacoste, într-un oarecare mod abia aştept momentul când voi simţi acel secret înăuntrul meu din nou.

Sis Heyster de asemenea scrie că fetele de vârsta mea se simt foarte nesigure şi încep să descopere că sunt fiinţe cu idei, gânduri şi obiceiuri proprii. Tocmai împlinisem 13 ani când am ajuns aici şi am început să mă gandesc la mine şi am realizat că am devenit o ‘persoană independentă’ mai timpuriu decât alte fete. Câteodată, când stau în pat noaptea, simt o dorinţă teribilă să-mi ating pieptul şi să îl ascult în linişte, bătând în mod regulat.

Inconştient,am avut aceste simţăminte chiar înainte de a ajunge aici. Odată,când îmi petreceam noaptea la Jacque, nu mi-am mai putut înfrâna curiozitatea în legatură cu trupul ei, pe care l-a ascuns mereu de mine şi pe care nu l-am văzut niciodată. Am întrebat-o dacă am putea să ne atingem una alteia pieptul, ca o dovadă de prietenie. Jacque a refuzat.

De asemenea, am avut o dorinţă teribilă de a o săruta şi am făcut-o. De fiecare dată când văd un nud de femeie, ca şi Venus din cartea mea de istoria artei, sunt entuziasmată. Câteodată le găsesc atât de minunate , încât trebuie să mă stăpânesc de a-mi reţine lacrimile. Dacă aş fi avut măcar o prietenă!

Joi,6 ianuarie 1944

Draga mea Kitty,

Dorul meu de a vorbi cu cineva a devenit atât de insuportabil încât uneori îmi trece prin minte să îl selectez pe Peter pentru asta. În puţinele ocazii când am fost în odaia lui Peter în timpul zilei, m-am gândit întotdeauna că e drăguţă şi comfortabilă. Dar Peter e mult prea politicos să-i arate cuiva uşa când e deranjat, aşa că n-am îndrăznit niciodată să stau prea mult. Mi-a fost întotdeauna frica să nu mă creadă o pacoste. Mă gândeam la o scuza pentru a zăbovi în camera lui şi să-l fac să vorbească şi ieri am avut aceasta şansă. Vezi tu, Peter trece prin nebunia cuvintelor încrucişate si nu face altceva toată ziua. Il ajutam şi imediat ne-am trezit stând vizavi , Peter pe scaun, eu pe divan.

Am avut un simţământ minunat când m-am uitat în ochii săi adânci albaştri şi am văzut cât de timid l-a făcut vizita mea neaşteptata. Am putut să-i citesc gândurile profunde şi în faţa sa am văzut o privire neputincioasă şi nesigură pentru că nu ştia cum să se poarte şi, în acelaşi timp, am văzut o licărire din conştiinţa masculinitătii sale. Am văzut timiditatea sa şi m-am topit. Am vrut să spun ’Vorbeşte-mi despre tine. Priveşte dedesubtul caracterului meu uşuratic.’ Dar am descoperit că era mai uşor să gândesc întrebari decât să le pun.

Seara s-a sfârşit şi nimic nu s-a întâmplat, cu excepţia faptului că i-am spus de articolul despre roşeaţă. Nu ce ţi-am scris ţie, desigur, doar că, pe măsură ce o să crească, o să fie mai sigur pe sine.

In noaptea aceea, am stat în pat şi am plâns, asigurându-mă că nu mă poate auzi nimeni. Ideea că ar trebui să-l implor pe Peter pentru favoruri era pur şi simplu revoltătoare. Dar oamenii vor face aproape totul ca să-şi împlinească dorinţele; eu, de exemplu, m-am hotărât să-l vizitez pe Peter mai des, şi să-l fac cumva să vorbească cu mine.

Nu trebuie să te gândeşti că m-am îndrăgostit de Peter, pentru că nu-i adevărat. Dacă familia Van Daan ar fi avut o fiică în loc de fiu, aş fi încercat să mă împrietenesc cu ea.

În această dimineaţă, m-am sculat mai devreme de ora 7 şi mi-am amintit imediat ce am visat. Stăteam pe un scaun şi alături de mine era Peter…Peter Schiff. Ne uitam la o carte cu desene făcute de Mary Bos. Visul era atât de real încât pot să-mi amintesc nişte desene. Dar asta nu e tot-visul a continuat. Ochii lui Peter i-au întâlnit pe ai mei şi m-am uitat fix un timp îndelungat la acei ochi căprui, mătăsoşi. Atunci a vorbit foarte blând ’Dacă ştiam, aş fi venit la tine acum mult timp!’ M-am întors într-o parte deodată, vădit emoţionată. Şi atunci am simţit un obraz moale, atât de moale , lipit de al meu şi era atât de bine, atât de bine...

În acest moment m-am trezit, încă simţindu-i obrazul lipit de al meu şi ochii săi căprui privind adânc în inima mea, atât de adânc încât putea citi cât de multi îl iubeam şi cât de mult îl iubesc încă. Din nou, ochii mei s-au umplut de lacrimi şi eram tristă deoarece îl pierdusem încă o dată şi în acelaşi timp fericită pentru că ştiam cu siguranţă că Peter e doar pentru mine.

E amuzant, dar câteodată am imagini atât de clare în visurile mele. Intr-o noapte am văzut-o pe Grammy[Grammy e bunica Anei din partea tatălui, şi Grandma bunica din partea mamei] atât de clar, încât puteam să-i simt pielea moale , de catifea. Altă data Grandma mi-a apărut ca un înger păzitor. Dupa aceea a fost Hanneli, care încă simbolizează suferinţa prietenilor mei la fel ca evreii în general, de aceea atunci când mă rog pentru ea, mă rog pentru toţi evreii şi pentru toti cei ce au nevoie de ajutor.

Şi acum Peter, dragul meu Peter. Nu am avut niciodată o imagine de-a ta atât de clară. Nu am nevoie de o fotografie, pot să-l văd atât de bine.

A ta,Ana

Vineri, 7 ianuarie 1944

Draga mea Kitty,

Sunt atât de idioată. Am uitat ca încă nu ţi-am spus povestea uneia dintre iubirile mele adevarate.

Când eram mică, la grădiniţă, aveam o simpatie pentru Sally Kimmel. Tatal lui era plecat şi el locuia împreună cu mama sa şi cu o mătuşă. Unul dintre verii săi era un băiat chipeş, zvelt, cu părul închis la culoare, numit Appy, care a ajuns mai încolo să arate ca un star de cinema si care a ajuns să fie mai admirat ca micuţul, amuzantul, durduliul Sally. Pentru un timp lung mergeam oriunde împreună, dar în afară de asta, iubirea mea a fost neîmpărtăşită până ce nu a apărut Peter. A fost dragoste la prima vedere. Şi el m-a plăcut şi am fost nedespărţiţi în timpul acelei veri. Pot încă să ne imaginez mergând şi ţinându-ne de mână în cartierul nostru, Peter într-un costum alb de bumbac şi eu într-o rochie scurtă de vara. La sfârşitul vacanţei de vară, el a intrat în clasa a şaptea şi eu într-a şasea. El venea să mă ia de la şcoala sau eu mă duceam după el la şcoala lui. Peter era băiatul ideal: înalt, chipeş şi zvelt, cu o faţă inteligenta, serioasă şi liniştită. Avea părul negru, ochi căprui frumoşi, obraji roşii şi un nas drăguţ ascuţit. Eram înnebunită după zâmbetul lui, care-l făcea să pară atât de băieţos şi poznaş.

Am plecat la ţară în vacanţa de vara şi când m-am întors, Peter nu mai locuia la vechea adresă; se mutase şi locuia acum cu un băiat cu mult mai în vârstă decât el, care, aparent, i-a spus că sunt doar un copil, deoarece Peter nu a mai venit să mă vadă. L-am iubit atât de mult, că nu am vrut să accept adevarul. Am continuat să-l caut până în ziua când mi-am dat seama în sfârşit că, dacă aş fi continuat să-l urmăresc, lumea ar fi spus că sunt uşuratică.

Anii au trecut. Peter era înconjurat de fetele de vârsta lui şi nici măcar nu se mai deranja să mă salute. Am început şcoala la Liceul Evreiesc, şi mai mulţi băieţi din clasa mea erau îndrăgostiţi de mine. Imi plăcea acest lucru si mă simţeam onorată când îmi dădeau atenţie, dar asta a fost tot. Mai târziu, Hello a avut o importanţă mare pentru mine, dar cum ţi-am mai spus, nu m-am mai îndrăgostit niciodată.

E un proverb care sună aşa: ’Timpul vindecă toate rănile’. Asta s-a întâmplat şi cu mine. Mi-am spus că l-am uitat pe Peter şi nu după mult timp nu mi-a mai plăcut de el. Dar amintirile mele despre el erau atât de puternice, încât a trebuit să recunosc că singurul motiv pentru care nu-mi mai plăcea de el, a fost acela al geloziei mele pe alte fete. În această dimineaţă, mi-am dat seama că nimic nu s-a schimbat. Din contra, am crescut mai mare şi mai matură şi dragostea mea a crescut şi ea odată cu mine. Pot să înţeleg acum de ce Peter a crezut că sunt copilăroasă, şi încă mă doare gândul că m-a uitat definitiv. I-am văzut faţa atât de clar; am ştiut cu siguranţă că nimeni altul în afară de Peter nu putea să mi se întiparească atât de adânc în minte.

Am fost într-o stare cumplită de confuzie azi. Cand tata m-a sărutat în aceasta dimineaţă, am vrut să strig: ‘Oh, dacă ai fi fost Peter!’ M-am gândit la el constant, şi toată ziua mi-am repetat:’Oh,Peter, dragul meu Peter’.

Unde pot găsi ajutor? Doar trebuie să continuu să trăiesc şi să mă rog lui Dumnezeu, ca, dacă voi ieşi vreodată de aici, să-l întâlnesc pe Peter şi el să se uite in ochii mei şi să citească dragostea din ei şi să zică: ’Oh, Ana, dacă aş fi ştiut, aş fi venit la tine acum mult timp.’

Odată când tata şi eu vorbeam despre sex, a spus că eram prea mică să înţeleg acel fel de dorinţă. Dar m-am gândit că l-am înţeles şi acum sunt sigura că aşa este. Nimeni nu-mi este atât de drag ca dragul meu Peter!

Mi-am văzut faţa în oglindă şi arăta altfel. Ochii mei erau clari şi adânci, obrajii îmi erau îmbujoraţi, cum nu mai fuseseră de săptămâni întregi, gura era mai moale. Păream fericită şi deodată a apărut ceva atât de trist în expresia feţei mele, încât zâmbetul mi-a pierit de pe buze. Nu sunt fericită, de când ştiu că Peter nu se gândeşte la mine şi încă pot să-i simt ochii lui frumoşi privindu-mă şi obrazul său moale lipit de al meu…Oh, Peter, Peter, cum o să pot să-mi scot imaginea ta din mintea mea?

Oare acela care-ţi va lua locul va fi un bun înlocuitor? Te iubesc, simt o iubire atât de mare, încât nu o pot opri să nu crească înăuntrul inimii mele, dar trebuie ?

Cu o săptămână înainte, dacă m-ai fi întrebat : ’Cu care dintre prietenii tăi crezi că te poţi căsători?’, aş fi răspuns: ’Cu Sally, deoarece mă face să mă simt bună, liniştită şi în siguranţă!’ Dar acum aş striga: ’Cu Peter, pentru că-l iubesc din toată inima şi din tot sufletul meu. Mă predau!’ Cu excepţia unui singur lucru: el ar putea să-mi atingă faţa, dar până aici ar merge totul.

In aceasta dimineaţă, m-am imaginat stând în faţa mansardei cu Peter, stăteam jos pe podea şi după ce am vorbit, am început amândoi să plângem. Mai târziu, i-am simţit gura şi obrazul lui minunat! Oh, Peter, vino la mine. Gândeşte-te la mine, dragul meu Peter!

Miercuri, 12 ianuarie 1944

Draga mea Kitty,

Bep s-a întors de 2 săptămâni, chiar dacă sora ei nu va fi lăsată la şcoală până săptămâna viitoare. Bep însăşi a stat două zile în pat din cauza unei răceli grave. Miep şi Jan au lipsit si ei 2 zile, din cauza unor indigestii.

Momentan, sunt înnebunită după dans şi balet şi exersez conştiincioasă paşii de dans în fiecare seară. Mi-am făcut un costum de dans ultramodern dintr-un material dantelat de culoarea levanţicăi. care era al mamei .O panglica a fost cusută pe diagonală pe top şi legată deasupra bustului. O funda roz completează costumul. Am înceracat să-mi transform tenişii în balerini, dar fără succes. Mâinile şi picioarele mele înţepenite sunt bune pentru balet. Un exerciţiu teribil este să stau pe podea, să-mi pun câte un călcâi într-o mână şi să-mi ridic picioarele. Trebuie să mă sprijin pe o pernă, pentru că altfel bietul meu spate va suferi o lovitură.

Toată lumea de aici citeşte o carte numită ‘O dimineaţă însorită’. Mama a crezut că era foarte bună pentru că descria problemele adolescenţilor. M-am gândit, un pic ironică ’De ce nu te interesezi mai mult de propriile adolescente mai întâi?’

Cred că mama crede că Margot şi eu avem cea mai bună relaţie din lumea largă cu părinţii noştri şi că nicio mamă nu e mai implicată în vieţile copiilor săi ca ea. Cred că se gândeşte la sora mea, pentru că nu cred că Margot are problemele şi gândurile mele. Departe de mine gndul de a-i atrage atenţia mamei că una din fiicele sale nu este deloc ceea ce îşi imaginează. Ar fi tulburată total şi oricum nu va fi niciodată în stare să se schimbe; aş vrea să-i împărtăşesc această supărare, mai ales că ştiu că totul va râmâne la fel. Mama îşi dă seama că Margot o iubeşte mai mult decât mine, dar crede că trec doar printr-o criză.

Text tradus de Niculescu Irina-Diana